#știri de la stupina noastră și familiile de albine campate la Vladomirna, lângă Prut.

Zilele acestea, la Stupina Bio Taină Vie, a fost vremea extracției. Ramele pline au fost extrase din stupi (se cheamă exctracție), fagurii au fost descăpăciți iar mierea a început să curgă în borcane. Dacă ar fi să alegem o vedetă a acestui moment al anului, mierea de floarea-soarelui ar avea toate șansele să câștige titlul.

Cum ajung soarele și floarea lui, în borcan?

Albinele culeg polenul florilor și îl transportă în stup, unde începe un proces uimitor de transformare. Prin enzimele adăugate de albine, prin evaporarea apei și prin depozitarea în faguri, nectarul devine, în timp, mierea pe care o cunoaștem.

Asta înseamnă că într-un borcan de miere nu avem pur și simplu „nectar concentrat”, ci rezultatul unui proces biologic mai complex decât ți-ai imaginat.

De ce este specială mierea de floarea-soarelui?

Mierea aceasta are, în general, o culoare galbenă intensă, o aromă specifică și tendința de a cristaliza destul de repede.

Aici apare una dintre cele mai mari neînțelegeri legate de miere: dacă s-a zaharisit, nu înseamnă că s-a stricat.

Cristalizarea este un proces natural. Glucoza din miere formează cristale, iar mierea devine mai deschisă la culoare și mai densă. În cazul mierii de floarea-soarelui, proporția de glucoză favorizează cristalizarea relativ rapidă. Adică dacă borcanul de miere de floarea-soarelui începe să semene cu o cremă tartinabilă, este fix în regulă: mierea e naturală!

Și ce conține, de fapt, mierea?

În principal, zaharuri naturale (fructoză și glucoză), apă și, în cantități mici, enzime, acizi organici, minerale și compuși fenolici, inclusiv flavonoide. Compoziția diferă în funcție de originea florală și geografică.

Tocmai acești compuși fenolici sunt cercetați pentru activitatea antioxidantă a mierii. Studiile pe mierea de floarea-soarelui au identificat diverși compuși fenolici și flavonoide, iar cercetările realizate inclusiv pe miere de floarea-soarelui din România au evidențiat un conținut interesant de astfel de compuși.

Asta nu înseamnă că mierea este un medicament și nici că o linguriță rezolvă toate problemele organismului. Este însă un aliment natural cu o compoziție mult mai complexă decât simplul „ceva dulce”.

Mierea: unul dintre cele mai vechi alimente ale omenirii

 Reprezentări ale recoltării mierii apar în picturi rupestre vechi de aproximativ 8.000 de ani, iar mierea a fost folosită de civilizații precum egiptenii, grecii, romanii, asirienii și chinezii atât ca aliment, cât și în diferite practici tradiționale.

Cu alte cuvinte, avem câteva mii bune de ani de experiență umană în domeniul acesta.

Albinele, în schimb, par să fi știut de la început ce fac.

De ce „vedeta lui Gustar”?

Floarea-soarelui este o importantă resursă pentru albine, oferindu-le nectar și polen, iar culturile de floarea-soarelui pot deveni o sursă importantă de hrană pentru familiile de albine. Cercetările recente arată că floarea-soarelui este relevantă nu doar pentru producția de miere, ci și pentru nutriția albinelor.

Iar când sezonul se termină și albinele s-au întors acasă cu „recolta”, noi putem vedea rezultatul în rame.

Mierea pe care o extragem acum la Stupina Bio Taină Vie este, într-un fel, povestea verii pusă într-un borcan.

Floarea-soarelui, zilele lungi, munca albinelor, câmpurile și stupii – toate ajung, după un drum complicat și foarte bine organizat, într-o linguriță de miere.

Și dacă vă întrebați ce facem cu ea acum, ei bine, o punem în borcane ca să o găsiți la băcănie sau pe site-ul stupinei, de unde se poate comanda:

Miere de Floarea Soarelui

 

Privacy Preference Center