Workshop modelaj lut copii și adulți
Te invităm să plămădești Pământul (lutul) așa cum vrei tu, poți să-i adaugi și un pic de Apă dacă cere, poți să te murdărești, poți să simți Aerul proaspăt și curat de la marginea pădurii, din Bârnova și chiar să rămâi uimit de puterea creatoare a Focului. Ne dorim să iei o pauză pentru tine, să te bucuri de natură, să te simți liber, să creezi și să te joci.
Ce vei face?
*Vei învăța despre diferite tipuri de argilă și despre procesele de lucru.
*Vei învăța tehnici de modelare a lutului cu mâna, fie din foaie de lut, din suluri sau dintr-o bilă de lut
*Vei crea propriul obiect, în funcție de tematica aleasă (obiect decorativ sau cu utilitate casnică)
Beneficiile practicării ceramicii sunt nenumărate, amintim în continuare câteva dintre ele: îmbunătățește coordonarea ochi/mâini, forța în mâini și în brațe, dezvoltă încrederea în sine, stima de sine, exprimarea de emoții și sentimente, spontaneitatea, curiozitatea, comunicarea, crește reziliența și reduce stresul.
La atelierele de ceramică, nu doar modelăm, ci și socializăm, ne facem prieteni noi, ne relaxăm, ne descărcăm și încercăm să ne umplem sufletul de bucurie. Învățăm diferite tehnici de lucru cu lutul (tehnica de modelare dintr-o singură bucată, tehnica de placare, tehnica de șnuruire, scobire în lut, etc), învățăm despre diferitele tipuri de argilă, combinăm lutul cu alte materiale naturale, pictăm pe lutul ars cu glazuri speciale sau pe lutul umed cu engobe ceramice.



Oaza Taină Vie
Exploreaza
Blog
Drumețiile în pădure
Tabere
TEAMBUILDING
Hello world!
INFO LEGAL
- 0747 859 185
- hello@oazatainavie.ro
- Sf. Maria nr.332 , Barnova
© Oaza Taină Vie